Premiere pentru Porsche Panamera la Shanghai 2013: plug-in hibrid şi ampatament alungit

Autor: Oraan Mărculescu 22 apr. 2013 Știri auto

Cu ocazia Salonului Auto Shanghai 2013, cei de la Porsche încearcă să îi tenteze pe chinezi cu două noi versiuni ale marelui Porsche Panamera.

Porsche Panamera S e-Hybrid

În primul rând, este vorba despre Porsche Panamera S e-Hybrid, care reprezintă o evoluţie a cunoscutei versiuni hibride, dar care primeşte funcţia ”plug-in” – adică încărcarea bateriilor de la o sursă externă de curent electric. Prin urmare, Panamera S e-Hybrid devine prima limuzină hibridă plug-in din lume.

Faţă de precedenta versiune Panamera Hybrid, care avea un motor electric de 34 kW (46 CP), noua variantă are un motor dublu ca putere, de 70 kW (95 CP). De asemenea, noile baterii litiu-ion au o capacitate de 9,4 kWh, faţă de numai 1,7 kWh cât avea precedentele baterii nichel-metal.

În plus, bateriile noii versiuni Panamera e-Hybrid pot fi încărcate de la o sursă de curent externă, un ciclu complet durând circa 4 ore, iar autonomia în regim strict electric se cifrează la 30 km, câtă vreme viteza maximă nu depăşeşte 135 km/h.

Ca performanţe, sistemul hibrid asigură o putere maximă de 416 CP (faţă de 379 CP la precedentul Panamera Hybrid) şi un cuplu motor maxim de 590 Nm. Demarajul 0-100 km/h se realzează în 5,5 secunde, iar viteza maximă este de 270 km/h. Consumul mediu, conform NEDC, se cifrează la doar 3,1 litri/100 km, iar emisiile CO2 la 71 g/km.

Porsche Panamera Executive

Cealaltă variantă prezentată de Porsche la salonul auto chinezesc este Panamera Executive, care înseamnă un ampatament alungit cu 15 cm pentru creşterea spaţiului şi confortului celor din spate.

În plus, modelele Panamera Executive beneficiază de o echipare specială pentru pasagerii locurilor din spate, iar, din punct de vedere tehnic, suspensia pneumatică PASM este standard pe toate versiunile de motorizare.

Panamera Executive este oferită în variantele Panamera 4S şi Panamera Turbo, însă oficialii declară că în Europa nu va fi vândută, ci doar pe pieţele asiatice şi în SUA.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide